Acadimician Sabina Ispas despre Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial

Stimată doamnă Sabina Ispas, sunteţi implicată în Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului imaterial. Care sunt priorităţile acestei Comisii?


Cea de a 25-a Conferinţă Generală UNESCO (Paris, 1989) a adoptat o Recomandare referitoare la salvgardarea culturii tradiţionale şi a folclorului, privite ca parte a patrimoniului umanităţii, căruia guvernele de pretutindeni ar trebui să îi acorde atenţie şi sprijin pentru salvgardare.

Într-un studiu consacrat definirii identităţii un cunoscut folclorist american, Alan Dundes, aprecia că „Folclorul este mijlocul fundamental al societăţii pentru a-şi descoperi şi construi propria identitate". Desigur, folosea termenul în sens savant, fără a include şi nuanţele vulgarizatoare, uneori peiorative, folosite, uzual, mai ales în mass-media. Segmentul cultural la care facem referinţă – folclorul genuin şi nu folclorul de consum, cu care ne-a deprins scena sau festivalul, comerţul cu artă populară, stereotip şi manierist – este un corp de forme creative de expresie gestuală, orală, intelectuală bazat pe tradiţie, existent în societăţile primitive sau civilizate, în rural şi urban, la toate nivelele şi categoriile sociale. Există chiar şi un folclor al societăţilor savante. Identitatea este o structură psihologică şi socială care oferă un sentiment de siguranţă, fundamentează coordonatele stării iniţiale a grupului. Pentru a circumscrie identitatea unei societăţi, a unei comunităţi se cuvine să avem în vedere principalele elemente, uneori simboluri, recunoscute unanim de către membrii grupului: credinţe, tradiţii, obiceiuri, forme de artă a cuvântului şi expresii verbale tradiţionale (basme, legende, proverbe, ghicitori şi limba în care ele sunt vehiculate etc.), expresii muzicale (cântece vocale, instrumentale), cinetice (dansuri, jocuri etc), savoire-faire-ul, cunoştinţele referitoare la ocupaţii (agricultură, păstorit, pescuit, sericicultură etc.) şi meşteşuguri tradiţionale (ţesut, olărit, rotărit, arhitectură populară etc.), tot ce creativitatea umană a născocit, a dezvoltat, a transmis prin mijloace informale tradiţionale şi a păstrat ca valori perene. Toate acestea, care în realitatea concretă sunt mult mai numeroase şi nuanţate, constituie patrimoniul cultural imaterial al unei comunităţi care se identifică prin aceste creaţii, comunică, prin mijlocirea lor, membrii grupurilor între ei, cu alte grupuri cu care intră în contact, cu natura şi cu universul.

Nu se poate face conservare, păstrare şi protejare a patrimoniului imaterial prin festival, spectacol, prelucrare sau exploatare turistică a valorilor culturale, nici prin cultivarea unor tendinţe populist-tradiţionaliste. El nu poate fi salvat decât în formă genuină, în cadrul natural în care s-a creat şi a funcţionat. Nu se salvează forma prin care se exprimă un asemenea bun cultural, ci funcţia, mesajul de adâncime.

Noţiunea de patrimoniu cultural este folosită, preferenţial, în discursuri politice şi economice, mai puţin în cele savante. Ne aflăm în faţa unui inventar de structuri imateriale sau obiecte cărora comunităţile le acordă importanţă, cu care chiar se identifică, prin referire la circumstanţele apariţiei şi semnificaţiile acestora. Patrimoniul este strâns legat de memoria colectivă şi este o componentă a reperelor identitare. Este inventarul „entităţilor" imateriale care trebuie adunate, inventariate, examinate, prezentate publicului larg, conservate în instituţii specializate unde, atunci când este cazul, li se descifrează şi sensurile ocultate şi se trag concluzii. Interpretarea dată în aceste instituţii specializate îmbogăţeşte conţinutul original cu elemente noi, superior analizate (Sonkoly G., Les niveaux d' interpretation et d' application de la notion depatrimoine culturel). Noţiunea de patrimoniului cultural se îmbogăţeşte progresiv. În momentul actual se acordă atenţie prioritar patrimoniului cultural imaterial, în opinia noastră mult mai important, pentru că reflectă „felul în care vede lumea" un grup uman (care are dimensiuni atât de variabile!), universul său de gândire şi simţire.

Reamintim că România, prin strădania unui grup de specialişti din care nu au lipsit reprezentanţii Academiei Române, ai MCPN, ai corpului universitar şi ai Delegaţiei Permanente a României pe lângă UNESCO, a obţinut înscrierea pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a două dintre emblemele sale culturale: Ritualul Căluşului şi Doina. Dar pentru a împlini sarcinile ce revin în urma acestei recunoaşteri a valorilor spiritualităţii sale – cărora ar trebui să li se adauge altele, tot atât de importante, România având avantajul de a deţine încă valori patrimoniale vii (aflate în primejdie, desigur!) – trebuie aplicate programe care nu se bazează pe manifestări festiviste, spectacole de circumstanţă şi îndrumare încropită ad-hoc, ci elaborate special pentru depunerea candidaturilor care ar trebui puse în aplicare. Sunt necesare resurse financiare, fără de care nimic nu poate fi nu numai protejat, dar nici măcar determinat să supravieţuiască.

Ca urmare a unei poziţii geografice privilegiate, România este în situaţia de a gestiona şi programe transfrontaliere. Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial din România a discutat şi a recomandat ca viitoarea propunere pentru lista de salvgardare să fie colindatul de ceată bărbătească. Respectriva categorie folclorică este una dintre cele reprezentative pentru spiritualitatea românească. Aici se regăsesc acele subtile texte poetice medievale. Fenomenul colindatului de ceată bărbătească este atestat şi în arealele vecine României şi poate fi un excelent subiect de cooperare transfrontalieră. Aceeaşi Comisie a elaborat şi publicat primul volum din Repertoriul patrimoniului cultural imaterial din România (2009) şi lucrează intens la elaborarea următoarelor două volume care vor oferi o imagine completă şi sistematizată, pentru prima oară, a patrimoniului imaterial în plinătatea lui. O altă propunere priveşte înscrierea pe lista Patrimoniului Imaterial a graiurilor sud-dunărene, aromâna, meglo-noromâna şi istroromâna, aflate, în grade diferite, printre „monumentele" primejduite.

Rămân câteva întrebări pe care trebuie să ni le punem cu toţii. Între altele cele privitoare la responsabilitatea principală a statului de a îngriji aşa cum se cuvine acest tip de patrimoniu pentru a preîntâmpina riscurile ignorării lui, ale exploatării abuzive, sau manipulării, uneori inconştient, chiar de către organizaţii sau persoane care au ca responsabilitate gestionarea şi conservarea lui.

de Cosmin CIOTLOȘ
Sursa: România literară, http://www.romlit.ro/o_intrebare_pentru_dna_sabina_ispas_directoarea_ins...
 

Subscribe to Fluxuri Distribuţie