1. Aspecte istorice şi metodologice
Republica Moldova a ratificat Convenţia UNESCO privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial (în continuare PCI) la 24 martie 2006. A urmat popularizarea prevederilor acestui document prin intermediul conferinţelor, seminarelor şi trainingurilor în domeniu la care au participat reprezentanţi ai culturii, sferei academice şi universitare. Un alt obiectiv important al acestei etape ţine de constituirea sistemului de protejare a PCI la nivel naţional, prevăzut în articolele 11, 12 şi 13 ale Convenţiei. În noiembrie 2009 a fost constituită Comisia Naţională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial, organ consultativ de specialitate pe lângă Ministerul Culturii, cu rol de coordonare a activităţilor în domeniul protejării PCI. În comisie au fost incluşi 13 cercetători şi specialişti în domeniile PCI. În cadrul unor consultări de amploare cu instituţii ce au abilităţi în domeniu şi cu organizaţii neguvernamentale a fost elaborat proiectul de lege privind protejarea PCI. Actualmente proiectul este în proces de discuţie pentru aprobare în Parlament.
O bună parte dintre măsurile de protejare a PCI au fost realizate în cadrul Proiectului-pilot „Elaborarea Registrului Naţional al Patrimoniului Cultural Imaterial al Republicii Moldova în conformitate cu prevederile Convenţiei privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial (Paris, 2003)”, susţinut financiar de către Biroul Regional UNESCO din Moscova.
Pentru a identifica situaţia la zi a PCI în teritoriu, pentru a sensibiliza responsabilitatea administraţiei publice locale faţă de expresiile culturale existente pe teritoriul lor, pentru a atrage în procesul inventarierii elementelor cât mai mulţi cunoscători ai tradiţiei, au fost elaborate şi distribuite lucrătorilor din cultură mai multe tipuri de chestionare. Primul dintre ele a avut ca scop includerea purtătorilor şi conservatorilor de PCI în procesul de identificare a elementelor, cu scopul de a le cunoaşte mai bine şi a le propune pentru înscriere în Registrul Naţional al PCI. Chestionarele conţineau şi întrebări privind atât cele mai reprezentative şi cele mai importante elemente, aflate în pericol de dispariţie. Lucrătorii din sfera culturii, responsabili de completarea chestionarelor au fost rugaţi să propună aceste elemente într-o ierarhie valorică. Primarii localităţilor au autentificat aceste documente. În acest mod, la prima etapă au fost acumulate şi comparate date de pe întreg teritoriul Republicii privind cele mai populare elemente în viziunea societăţii.
A fost elaborată concepţia Registrului Naţional al Patrimoniului Cultural Imaterial şi promovată în timpul seminarelor desfăşurate cu participarea lucrătorilor din sfera culturii. A fost elaborat, argumentat şi distribuit în secţiile raionale de cultură un set conţinând 20 de chestionare privind inventarierea şi cercetarea expresiilor culturale tradiţionale. Pe parcursul a jumătate de an în baza acestor chestionare, cu participarea cercetătorilor, specialiştilor şi a reprezentanţilor comunităţilor purtătoare de patrimoniu au fost cercetate 74 de localităţi, epicentre ale culturii tradiţionale. Informaţiile obţinute în rezultatul acestor inventarieri au fost utilizate la elaborarea dosarelor de patrimoniu ale elementelor candidate pentru înscriere în Registrul Naţional al Patrimoniului Cultural Imaterial. Deşi au fost cercetate mai multe elemente pentru 50 dintre ele, cele care sunt viabile, au fost elaborate astfel de dosare. Actualmente aceste dosare, chestionarele în baza cărora au fost făcute inventarierea elementelor, imagini foto care argumentează prezenţa expresiilor culturale tradiţionale în comunităţi au fost incluse pe site-ul www.patrimoniuimaterial.md, creat în cadrul aceluiaşi Proiect-pilot susţinut financiar de Biroul Regional UNESCO de la Moscova. Versiunea electronică a listei elementelor candidate se regăseşte pe aceeaşi pagină electronică. Actualmente continuă cercetările de teren pentru identificarea şi inventarierea altor elemente ale PCI, pentru a putea elabora dosarele de candidat şi a le putea recomanda pentru înscriere în Registrul Naţional al Patrimoniului Cultural Imaterial. La sfârşitul acestui an vom publica primul volum al acestui Registru, deci vom putea întruni condiţiile de bază pentru a putea înainta elemente în Listele Convenţiei UNESCO din anul 2003.
Activitate de elucidare prin chestionare a celor mai reprezentative şi a celor mai importante elemente ce se află în pericol de dispariţie a fost continuată la reuniunile culturale şi ştiinţifice de profil desfăşurate pe parcursul anului trecut şi a anului în curs. Cu aceste ocazii s-au discutat şi criteriile de înscriere a elementelor PCI în listele Convenţiei din anul 2003. Astfel s-a creat o listă a elementelor-candidat, care rămâne deschisă. Elementele cu cel mai înalt statut semiotic ocupă primele poziţii în această listă. La ele ne vom referi în continuare.
2.Colindatul în ceata bărbătească
Obiceiurile ce însoţesc schimbarea anului sunt foarte dezvoltate şi bogate în manifestări, Crăciunul şi Anul Nou fiind respectate de întreaga societate moldovenească. Pentru a afla care dintre aceste obiceiuri sunt mai importante sub raport identitar, cum interacţionează între ele şi cum au migrat anumite rituri de la o dată calendaristică la alta, a fost elaborat şi expediat în teritoriu un chestionar complex. Dincolo de întrebările care ajutau la cunoaşterea bogăţiei manifestărilor culturale păstrate în localităţi au fost incluse şi altele prin care comunităţile erau întrebate dacă acceptă ca cercetătorii să facă investigaţii în localităţi în chiar zilele desfăşurării obiceiurilor cu scopul de a le filma, înregistra şi fotografia. Analiza răspunsurilor sosite din teritoriu a demonstrat că obiceiurile practicate la Crăciun sunt foarte valoroase ca vechime, bogăţie de manifestări şi funcţionalitate comunitară. În cadrul discuţiilor privind obiceiurile de Crăciun a fost determinat că elementul cel mai reprezentativ al acestei sărbători este obiceiul „Colindatul în ceată bărbătească”.
Deşi la Crăciun fiecare grup de vârstă are şi funcţii distincte în marea comunicare rituală ce se produce prin intermediul diverselor forme culturale, totuşi principalul grup în articularea vieţii comunitare este cel al bărbaţilor tineri.
Colindatul este un obicei calendaristic practicat din timpuri imemorabile fie la Crăciun în mai multe localităţi, fie la Anul Nou într-un număr mai redus de sate ale Republicii Moldova. Cei mai importanţi colindători în satul tradiţional erau flăcăii, bărbaţii tineri. Ei organizau colindatul şi vegheau desfăşurarea lui conform tradiţiei strămoşeşti, respectând şi impunând ordinea necesară în societate. Din timp învăţau de la oamenii în vârstă colindele specifice satului. Colindele transmise în acest mod respectă o vechime foarte mare, sunt creaţii originale, autentice şi foarte importante pentru a înţelege modul de viaţă şi valorile societăţii tradiţionale. Ele pot fi asemuite cu imnuri adresate celor colindaţi. Conform tradiţiei, în semn de respect, ceata de bărbaţi tineri trebuia să colinde toate gospodăriile din comunitate. Colindau în mod organizat, anticipând sau remediind conflictele posibile, iar a doua şi a treia zi organizau cu banii câştigaţi horă (joc) în sat la care participa toată colectivitatea. În acest mod, prin asimilarea valorilor etice şi estetice comune colectivităţii, ceata de bărbaţi colindători contribuia la socializarea tinerilor, la asigurarea comunicării dintre generaţii, la incluziunea socială a tuturor grupurilor, la transmiterea modelelor sociale.
În prezent colindatul în ceată bărbătească s-a păstrat în mod diferit în localităţile Republicii Moldova. Cel mai bine obiceiul s-a păstrat în satele de la sud, situate pe malul Prutului. Aici sunt în circuit de la 10 până la 15 sau 20 de colinde vechi, precreştine. La fel este bogat şi repertoriul promovat de ceata de flăcăi în satele de la nord, situate pe malul Nistrului. Aici sunt în circulaţie câte 5-7 colinde laice şi religioase. În restul teritoriului se cântă câte 3-4 colinde.
Obiceiul Colindatul în ceată bărbătească, cu valenţele sociale profunde, este unul de referinţă în strategiile identitare ale poporului Republicii Moldova. Colindatul în ceata bărbătească solidarizează grupul flăcăilor, cultivă disciplina în rândul lor, îi deprinde să-şi asume responsabilităţi colective, contribuie la modelarea comportamentelor lor în spirit civic, patriotic. Funcţiile sociale ale colindatului vizează reactualizarea relaţiilor sociale, fortificarea sistemului tradiţional de valori şi de transmitere a modelor etice, comportamentale, estetice constituite pe parcursul secolelor.
3.Mărţişorul
Mărţişorul este un obicei de mare vechime ce marchează trecerea de la iarnă spre vară. În antichitate Anul Nou începea la 1 martie şi coincidea cu începerea unui nou ciclu al vegetaţiei. Obiceiurile care însoţeau această trecere durau 12 zile. După instituirea noului calendar de către Iulius Cezar (în anul 46 î. Hr.), începutul anului a fost transferat oficial la 1 ianuarie. O bună parte din obiceiurile specifice începutului de an au migrat treptat spre 1 ianuarie, dar altele au rămas la 1 martie, păstrând memoria vechiului început de an. Aceste obiceiuri ţin de purificarea rituală a locuinţei, gospodăriei, a oamenilor şi animalelor domestice şi de protejarea lor într-un nou anotimp. Actualmente Mărţişor este numită luna martie, dar şi un obiect simbolic reprezentând două fire de lână (sau aţă) – unul alb şi altul roşu răsucite împreună, legate ca talisman (amuletă) la gâtul, la mâinile oamenilor sau pe pieptul hainei. Femeile confecţionează mărţişoarele în ajunul sărbătorii, iar la 1 martie toţi îşi dăruiesc reciproc mărţişoare, cu urări de sănătate şi fericire. Oamenii poartă mărţişoarele pe parcursul lunii martie. Conform tradiţiei de la nordul şi centrul Republicii Moldova ei le leagă de ramul primului pom înflorit (ca să fie frumoşi, sănătoşi şi plini de viaţă ca pomii), iar conform tradiţiei sudice mărţişorul este prins de ramul unei tufe de trandafir sau este ascuns sub o piatră atunci când văd sosirea primilor cocostârci.
Aria Mărţişorului este destul de extinsă, cuprinde mai multe ţări balcanice, iar Republica Moldova este hotarul lui de răspândire la estul Europei. El şi-a păstrat numele originar: mărţişor (română), marţu (aromână), marteniţa (bulgară), martinca (slavo-macedoneană), martis sau martia [Μάρτης ή Μαρτιά] (greacă), ceea ce demonstrează că ţine de substratul civilizaţiei tracice.
Sărbătoarea Mărţişorului este un exemplu de vivacitate culturală a unui „citat cultural” dintr-un obicei de mare vechime. Simbolul obiectivizat mărţişorul este confecţionat din nou în fiece primăvară, purtat până apar primii mesageri ai primăverii – pomii înfloriţi sau cocostârcii, după care sunt transmise acestor mesageri. La nivel zonal s-au păstrat variante ale practicii. Mărţişorul este confecţionat din răsucirea a două fire – unul negru şi altul alb, în alte sate el constă din trei culori – alb, roşu şi negru sau alb, roşu şi verde, fiecare având semnificaţii ce ţin de unirea celor două planuri: schimbarea anotimpului şi protejarea vieţii umane. Actualmente la capetele acestui găitan sunt prinse pandantive (mici decoraţii). Este important că acest obiect atât de fragil si-a păstrat esenţa timp de mii de ani.
Din complexul de manifestări s-au păstrat Şi-a păstrat esenţa sa ca formă, adică a rămas un obiect confecţionat din două fire, preponderent alb şi roşu, chiar dacă i-au fost adăugate elemente complementare. Dar aceste elemente nu sunt întâmplătoare, ele au semnificaţii ce corespund marelui cadru semantic întreţinut de acest simbol.
Şi în zilele noastre el este un simbol cu o mare putere de reprezentare. Semnificaţiile actuale ale acestui obiect simbolic, oferit ca dar, ţin de sfera propiţierii. Celor care primesc mărţişoare li se doreşte sănătate, fericire, bunăstare. Rosturile vechi de apărare au fost marginalizate, dar s-au păstrat funcţiile lui în socializarea copiilor şi în sporirea comunicării sociale.
Comparând informaţiile despre perpetuarea tradiţiei în prezent, în majoritatea ţărilor unde este practicat se observă tendinţa de a-i reduce funcţiile doar la prima zi din luna martie. Atunci se dăruiesc şi se poartă mărţişoare. În acest context, al reducerii timpului de etalare a acestui simbol, locuitorii Republicii Moldova apar mai apropiaţi de tradiţie, purtând o vreme mai îndelungată aceste simboluri. În primele zile ale lunii observi mărţişoare pe pieptul mai multor oameni: copii, femei, bărbaţi. O bună parte din ei îi poartă până văd primul pom înflorit sau până la 31 martie. Astfel, repunerea mărţişorului în albia tradiţiei are loc într-un context mai general al reconsiderării credinţelor şi superstiţiilor în societate.
Interesul pentru tradiţia mărţişorului a fost stimulat şi de instituţiile de cultură şi de cele din sfera educaţiei, instituţii care şi-au asumat perpetuarea tradiţiei în condiţiile modernităţii. Din anul 1967 încoace, de la 1 până la 10 martie, în Chişinău, dar şi în alte oraşe principale de la est de Prut, se desfăşoară Festivalul Internaţional de Muzică „Mărţişor”. De mai bine de 40 de ani, prin acest Festival se promovează şi valorile tradiţiei. De 10 ani, în Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău au lor expoziţii de mărţişoare, ceea ce a avut drept rezultat crearea unei colecţii impresionante de mărţişoare de peste 3000 de piese. Aşadar, în Republica Moldova sărbătoarea Mărţişorului traversează o perioadă fastă, în care se observă încercări de restabilire a relaţiilor semantice augurale ale simbolului, precum şi tendinţa de a-i da noi funcţii sociale.
Buzilă Varvara, dr., preşedinte al Comisiei Naţionale
de Salgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial
