Ţol de grîne

1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:

Nume general – veretcă, ţol de grîne

Nume locale: ţol de grîne, veretcă, opón, ţol mare, ţol de pâine, polog de pâine. „Veretca” prezintă o ţesătură mare în mediu (3x4 m) şi groasă de cînepă (din feştilă), unită din 3-4 laţi de pînză ţesută manual şi cu lungimea de 3-4 metri. Acest ţol mare servea în gospodărie avînd multiple funcţii. Aşa piesă ca ţolul de grîne a fost răspîndit pretutindeni în Moldova şi de asemenea la popoarele vecine, preocupate de agricultură.

2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:

Ţolul de grîne, veretca se confecţiona curat din fire de cînepă (urzeala fuior, băteala-feştilă – fibre de calitatea a doua). Se ţesea în 4 iţe, fără desene, nividire simplă (1, 2, 3, 4) „în rînd oblic”, ca ţesătură să fie cu firele mai des împletite între ele, fapt care îi oferea tărie. Lăţimea unui lat de ţesătură era pînă la 80 cm. Ţolul de grîne se cosea din 3-4 laţi cu lungimea de 4-4,5 m, care se tivrau la capete tot cu fir de cînepă şi se uneau între ei manual prin două rînduri de cusătură (punct tighel şi punct oblic). Fiecare gospodină la veretcă îşi cosea un „semn” ca „straja” să n-o încurce cu altcineva, cînd se lucra în comun, sau cînd de ajutau la nunţi la formarea cortului. În mod firesc, în fiecare gospodărie era cîte 1-2 ţoluri mari (veretci), deoarece ele erau unele din esenţialele necesităţi în lucrul la cîmp, în gospodărie. Funcţiile veretcii – ţolului mare sunt diferite: începînd de cu primăvară ţăranul o aşterna împăturită în căruţă, dacă-şi lua copiii la deal o aşternea pe o parte, şi cu altă parte îi acoperea ca să nu le fie frig, cu acest ţol mare se apărau de ploaie, acopereau produsele, făceau la deal anumite „îndosiri”, protejîndu-se de ploaie. Dar principala funcţie era uscarea grîului la soare pe acest ţol mare, a fasolelor, a răsăritei şi vînturatul lor. Îndeosebi în trecut „veretcile” mai serveau la formarea cortului pentru nuntă, cumătrie. Ea servea la acoperirea dedeasupra a cortului şi la închegarea pereţilor. Interiorul cortului se înfrumuseţa cu covoare, prosoape, lăicere, ţoluri. Deoarece la un cort se foloseau multe veretci, ele se însemnau, să nu se încurce. Cu ţolul mare se acoperea trăsura cînd se aduceau roadele de la deal.

Din motivul importanţei acestui ţol mare în viaţa comunităţii rurale, „veretca” devenise în sec. XIX – prima jumătate a sec. XX atributul obligatoriu alături de covor şi prostirea de perete din cadrul componenţei zestrei fetelor. În unele sate (Ciuciuleni, Lozova), dacă fata nu primea ca zestre „veretca, covorul şi prostirea de perete, soacra avea dreptul să o trimită pe ea înapoi acasă, zicîndu-i că ea nu-i gata de măritat”.

3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:

Acest „ţol mare” de grîne, veretca era un atribut obligatoriu în gospodăria fiecăruia. Funcţia lor a rămas pînă în prezent, însă aceste ţoluri mari sânt înlocuite cu alte ţesături groase şi mari, unite din  2-3 laţi.

4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:

în fiecare gospodărie este necesitate de o piesă mare, pe care se pot pune multe lucruri, le poţi folosi la acoperirea fânului şi m.a.  Însă ea nu se mai produce, fiindcă nu-s fire de cînepă şi apoi sunt ţesături industriale, care pot fi unite şi folosite. În ultimile decenii veretca nu mai face parte din componenţa zestrei.

5. Data inventarierii, specialistul:

10.02.2011 Elena Postolachi, cercetător ştiinţific coordonator, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, dr. etnolog.

6. Referinţe la literatură, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate în comunitate, materiale de arhivă, diferite imagini:

Постолаки Е.А. Молдавское народное ткачество (XIX – нач. XX в.). Кишинев, Штиинца, 1987, p. 159, 166-167.

Subscribe to Fluxuri Distribuţie