Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:
Nume general: Cergă
Nume locale: cergă, şergă, covor cu şiuchiuri, covor miţos, covor legat cu miţe, jèrgă.
1) Prima variantă de Cergă este o categorie de covoare cu o singură faţă miţoasă, cu miţe lungi legate de urzeala covorului în timpul ţesutului cu alesătură.
Acest tip de covor a fost pe larg răspîndit în secolele XVI-XVII, despre ce mărturisesc un şir de documente. Cerga se răspîndeşte în urma influenţei covoarelor orientale, îndeosebi cele turceşti, însă aici pe loc a fost modificată tehnica de confecţionare şi ornamentica. Spre deosebire de covoarele orientale la care nodurile legate sunt dese şi peste un rînd de băteală, la cergile moldoveneşti nodurile legate sunt cu mult mai rare şi miţele sunt lungi. Cît priveşte formula sau tehnica de executare a nodurilor ele au multă asemănare cu cele cu puf scurt orientale.
Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:
A doua variantă de cergă este grupa covoarelor scămoşate, identic flanşată pe ambele feţe. Cerga moldovenească are miţe lungi de ≈ 3 cm., repetate peste 3-6 fire de băteală de cînepă sau lînă ca fondal. Conform tehnicii de confecţionare au fost depistate trei tehnici de legare a nodurilor. Au fost răspîndite trei feluri de legare a miţelor de urzeală, numite „noduri”: nod dublu- „simetric”; nodul „asimestric” pe 1 fir plin şi al doilea pe jumătate; nod pe un fir „nod spaniol”. Pînă în sec. al XX-lea acest tip de covoare miţoase se întîlneau mai mult în zona de nord şi centru a Moldovei. În tehnica legatului a „nodului dublu simetric”, cu miţe de 14-16 cm puse în două se înconjoară cu două fire de urzeală şi capetele sunt trase pe faţă printre aceste două fire ale urzelii şi se obţin 4 fire pe faţă de la un nod.
Destul de reuşite covoare cu miţe se ţeseau în zona Nistrului de mijloc, la care miţele se legau mai des şi se lăsau pe faţă mai scurte (1-1,5 cm). Pentru a obţine fire scurte – miţe de aceiaşi lungime, firul de lînă se depăna pe un băţ a cărui circumferinţă era de 10-16 cm., se tăiau firele prin adîncitură şi ele erau toate de aceiaşi lungime. Ornamentul cergilor prezintă figuri geometrice de diferite culori. Se întîlneau covoare cu fire îmbinate din 2-3- culori (melang). Se folosea cerga cu aşternut, sau covor la perete în casa de locuit ca să fie mai cald, se aşternea iarna pe căruţă cînd se duceau la tîrg.
Covoare miţoase pînă în prezent mai des se mai întîlnesc în raioanele Făleşti, Donduşeni şi a. În s. Călineşti, r-nul Făleşti prin an. 70 sec. ai XX-lea se alegeau covoare miţoase mari cu miţe mai scurte şi mai dese de atîrnat pe perete. Ele aveau compoziţii complicate, repetînd parţial unele compoziţii mai simple (păsări, peizaje, motive geometrice) ale covoarelor netede.
Tot la grupa covoarelor pufoase – cergă menţionăm şi a doua variantă – grupa „jergă” – covoare miţoase pe două feţe sau covoare „flanşate”, „scămoşate”, care se ţese şi se aleg de proporţii mari 2x4 m din fire groase slab răsucite în satele moldoveneşti din zona Cernăuţi. Aici „jerga” se deosebeşte de „cerga” cu miţe legate prin faptul că faţa flanşată se obţine datorită procesului de finisare, care are drept scop scămoşarea ţesăturii. Finisarea are loc la rîu, unde este vîltoare prin intermediul apei, care cade de sus şi mişcă în sens centrifugic apa şi covorul. Cerga este învîrtită de apă în care sunt puse crengi de porumbrele, care îi scoate unele fire din ţesătură. După finisare cerga se usucă, ea devenind parţial micşorată (1,8-2,5 m). Acest tip de cergă „scămoşată” se foloseşte în calitate de plapumă de învelit, fiind din fire de culoare naturală.
Desenul lor mai mult sunt dungi în lăţime, sau figuri geometrice de culori naturale – alb, negru, sur. Ca urzeală de asemenea se pun fire de lînă răsucită. Acest tip de cergă scămoşate ţesute din fire groase de 7-10 mm slab răsucite dovedesc că ele sunt o formă mult timpurie apărute înaintea covoarelor cu miţe legate. Datorită culorilor naturale a lînii, a faptului că sunt frumoase şi calde ele se produc larg şi astăzi în zona Cernăuţi şi la alte etnii – unguri, horvaţi etc.
Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:
Sunt larg întrebate de diferite pături sociale cergile scămoşate, care-s din lînă naturală şi calde, fiind folosite ca învelitori pe canapea, pe podea etc. Covoraşe mici legate cu miţe se foloseau pentru nuntă, cu ele se acoperea calul mirelui, vornicelului de onoare, se aşternea sub picioare la mire şi mireasă la cununie. Acest tip de cergă mică miţoasă are denumirea de „pocrovăţ”. Tot el mai apoi se aşternea pe sunducul cu albituri de zestre al miresei.
Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:
Odată cu pătrunderea pe piaţa locală a covoarelor flauşate industriale produse de două mari fabrici de covoare pufoase (Asociaţia Floare-Carpet din Chişinău şi fabrica de covoare din o. Ungheni) şi îndeosebi împînzirea peţii cu covoare turceşti şi a., în mare parte produse din fire sintetice s-a micşorat radical producerea covoarelor tradiţionale moldoveneşti netede şi cele miţoase. Ultimele sunt înlocuite cu cele flauşate produse industrial. Covoarele moldoveneşti sunt pe cale de dispariţie, astăzi rar unde ele se produc. Se încearcă predarea artei alesului de covoare în şcoală.
Data inventarierii, specialistul:
6.01.2011. Elena Postolachi, cercetător ştiinţific coordonator Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.
Referinte la literatura, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate in comunitate, materiale de arhiva, diferite imagini:
Постолаки Е.А. Ворсовые ковры Молдавии// Этнография и искусства Молдавии. Кишинев, 1972.
Постолаки Е.А. Народные традиции в современном молдавском ткачестве// Народные традиции и современность: Развитие традиционных черт народной культуры в Советской Молдавии. Кишинев, 1980.
Постолаки Е.А. Молдавское народное ткачество (XIX – нач. XX в.). Кишинев, Штиинца, 1987.
Cascanian S.N., Zaharia I. Covoare manuale din noduri: Îndrumări practice... Bucureşti, 1965.
Зеленчук В., Постолаки Е. Коворул молдовенеск. Кишинэу, Тимпул, 1990.
Postolachi E. Mărturii despre covoare ca parte componentă a culturii etnice// Revista de Etnografie Nr. 1, Chişinău, 2005, p. 40-56.
Bucuţa E. Românii dintre Vidin şi Timoc. Bucureşti, 1923.
*** Documente privind istoria României veacul XVI. Vol. III (1571-1590). A) Moldova doc. 499 an. 1588 (7097) Ed. 1951.
Postolachi-Iarovoi E. Ţesutul. Alesul covoarelor// Meşteşuguri populare artistice. Ghid metodic pentru cadrele didactice în învăţămîntul special. Chişinău, 2006, pp. 57-65; 72-77; 81-84; 85-86.
Postolachi E. Ţesutul şi alesul covorului// Educaţia tehnologică în şcoala auxiliară. Concepţie şi programe de instruire. Chişinău, 2002, p. 77-92.
