1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:
Nume general: Poveste fantastică
Nume local: Poveste, basm
Povestea fantastică este o naraţiune de o arhitectură / structură distinct conturată, complexă, dar verosimilă, în care protagonistul uman trece drumuri întortochiate, cumpene repetate, învingând şi ajungând, în consecinţă, pe tronul împărătesc ori foarte bogat. Sfârşitul victorios al încleştărilor protagonistului, care se confruntă cu personaje miraculoase, supranaturale, dar e ajutat de alte personaje fantastice, constituie semnul incontestabil al poveştii fantastice.
Existenţa în toate culturile populare a unui fond comun de subiecte / tipuri basmice facilitează şi amplifică viaţa poveştii fantastice.
2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:
Povestea fantastică are aceiaşi funcţie, pe care o avea în Antichitate, când erau solicitate de Faraonul Keops ori Alexandru cel Mare. Micii „tirani”, copiii noştri, ajunşi la poveşti, îi torturează pe toţi ai casei, până îl detectează pe cel mai dăruit.
Şi în epocile moderne, şi în cele postmoderne copilul se naşte şi repetă, evolutiv, toată istoria omenirii, pornitul fiindu-i cel omenesc – se naşte din mamă, învaţă limba mamei de la oameni vii (nu de la calculator), iar la ajungerea teafără la poveştile aducătoare de somn şi de vise copilul descoperă că unul din părinţi stăpâneşte mai virtuos arta povestitului şi... – nenorocul acestuia! – prinde a-l teroriza, a-l sâcâi să i se repete povestea care i s-a părut mai deosebită, îndemnându-l pe părinte (ori poate fi – uneori! – fratele ori sora mai mare) să spună şi alte poveşti, dar solicitările repetate, de către micul dictator, ale celor mai îndrăgite poveşti consolidează repertoriul casnic de poveşti verificate, testate în condiţii reale de utilitate.
Paranteza necesară, făcută în dimensiune educaţională: vorbim de familiile sănătoase, unde copilul a fost aşteptat şi este crescut cu dragoste şi cu ştiinţă; anii întrebărilor interminabile (dar de ce? dar de unde? da cum? dar când?...), pe de o parte, anii poveştilor casei, pe de altă parte, îi oferă nou-venitului (între oameni) temeiurile cele mai durabile ale devenirii – atunci când i se răspunde la întrebări, atunci când i se spun poveştile aşteptate de micuţul care astfel creşte şi cunoaşte.
Cu timpul cercul cu care comunică omul mic se extinde şi micuţul descoperă între rude pe un alt dăruit cu darul vorbirii alese, iar povestitorul, în pauze, divulgă (provocat de micuţul întrebător) de unde ştie poveştile, de la cine.
E mecanismul simplist al descoperirii tezaurului viu, al omului cu vorbirea mereu potrivită pentru începuturi, pentru înnoirea expresiei, pentru legarea lucrării celor dinainte, de la care a deprins formule, procedee, subiecte de basme, snoave, anecdote, proverbe, cu ceea ce-i oferă, nou, timpul în care trăieşte.
Prezenţa acestui personaj, al povestitorului de calitate, impulsionează şi prelungeşte viaţa firească a poveştilor cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, gustate nu numai de copii şi nu numai în condiţii „casnice”. Scenele diferitor festivaluri folclorice emisiunile radiofonice de folclor, programele şcolare cu implicarea folclorului autentic din localitate şi cu implicarea povestitorilor talentaţi exind situaţiile tradiţionale de manifestare a p. f.
3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:
Laboratorul intium de manifestare a poveştii fantastice a fost şi rămâne familia, îndeosebi când în familie apar copii. Şezătorile tradiţionale, unele sărbători de familie mai ştiu să preţuiască povestitorii buni. Formaţiile etno-folclorice şi lucrătorii buni din cultură triază cu alte instrumente potenţialul folcloric al satelor noastre, implicând în valorificarea a ceea ce e mai valoros Ministerul Culturii prin Centrul de Conservare şiPromovare a Patrimoniului Cultural Imaterial şi pe folcloriştii Academiei de Ştiinţe.
4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:
În Basarabia povestitorii notorii, de valoarea lui moş Trifan Baltă (care a fost imprimat şi editat repetat), erau şi mai sunt căutaţi de folclorişti, de profesori şi de către bibliotecari – pentru implicarea în programe moderne de valorificare: imprimare şi depozitare în Arhive a poveştilor, participarea la Festivalurile şi emisiunile Radio şi TV de profil.
5. Data inventarierii, specialistul:
19.02.2011, Iulian Filip, scriitor, folclorist, cercetător ştiinţific la Sectorul de Folcloristică al Institutului de Filologie, Academia de Ştiinţe a Moldovei
6. Referinţe la literatură, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate în comunitate, materiale de arhivă, diferite imagini:
Lazăr Şăineanu. Basmele românilor. Ed. Minerva, B., 1978.
Petre Ispirescu. Legendele şi basmele românilor. Ed. Cartea Românească, 1988.
Poveşti fantastice. Alcătuirea, articolul întroductiv şi comentariile de Gr. G. Botezatu.Ch., Ştiinţa, 1976.
Ovidiu Bârlea. Mică enciclopedie a poveştilor româneşti. Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, B.,1976.
Creaţia populară moldovenească. Curs teoretic de folclor românesc din Basarbia, Transnistria şi Bucovina. Ch., Ştiinţa, 1991.
