Ministerul Culturii
al Republicii Moldova

Unităţi vechi de măsură

1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:

Vechile măsuri au apărut şi s-au modificat în paralel cu evoluţia istorică a teritoriilor pe care s-a format poporul român. Unităţile de măsuri arhaice au fost impuse cu necesitate de dezvoltarea relaţiilor umane, a schimbului de marfuri şi, implicit, de stabilirea unei echivalente a acestora, fiind folosite diverse produse naturale şi vase, dar şi dimensiunile corpului uman: pasul, palma, cotul, pumnul, braţul etc. Deşi imprecise, aceste măsuri erau comode şi disponibile în raporturile dintre oameni în orice împrejurări. De-a lungul secolelor, sistemul primitiv de măsuri şi greutate a suportat numeroase modificări datorită activităţilor şi relaţiilor comerciale intense între popoarele vecine. În acelaşi timp, populaţia autohtonă şi-a păstrat caracteristicile de identitate. Actele cancelariilor statelor feudale româneşti menţionează faptul că unele măsuri utilizate în Evul Mediu au fost cunoscute până la constituirea statului. Sistemul din ţările româneşti includea măsuri de lungime, de suprafaţă, de capacitate, de greutate şi volum. Iniţial, valoarea vechilor unităţi de măsură româneşti, cu toate că aveau aceeaşi denumire, varia între cele 3 ţări româneşti medievale după epoci şi regiuni. De exemplu, stânjenul moldovenesc echivala cu 1,962 m în Ţara Românească şi cu 1,900 m în Transilvania. Vasile Lupu a fost primul domnitor care a intervenit în reglementarea măsurilor, fixând capacitatea mertei, măsură mare de capacitate. Prima atestare a mertei se află în inventarul mănăstirii Galata, ctitorie a lui Petru Şchiopu. Cronicarul Ion Neculce menţiona că domnitorul Dumitraşcu Vodă, în timpul foametei din Moldova, a intervenit pentru facerea unei merte mai mari, fără a se preciza însa marimea acesteia. După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, sistemul metrologic moldovenesc a fost treptat înlocuit cu cel din Rusia. Denumirile unităţilor de măsură pătrunse în lexicul nostru au fost de origine latină, slavă, franceză, turcă, engleză, maghiară. Unii termeni au o etimologie necunoscută.

2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:

Vechile unităţi de măsură pentru capacitate şi volum:

Balercă (din ucr. barylka) 30 de vedre, 366l;

Vadră (din sl. vedro) – 10 ocale, 15,20l;

Oca, ocale, oci (trc. okka) – egală cu 1,520l, fiind împărţită în 4 litre, 8 cincizeci, 16  ciocane şi 400 dramuri; introdusă în Moldova în sec. al 17-lea, când Turcia încerca să monopolizeze comerţul exterior al ţării;

Litră, litre (din gr. mod. litra) – 25 dramuri, 0,38l; în Moldova medievală egală cu 1/4  de oca, se subdiviza în 100 dramuri;

Dram, dramuri (din gr. mod. drami) – 152,0 ml;

Cupă, cupe (din lat. cuppa) – vas de lemn cu capacitatea de jumătate de oca, utilizat la stână pentru mulsul oilor şi ca unitate de măsură a laptelui;

Chiup, chiupuri (din tc. kup) vas mare de lut pentru lichide, egal cu 30-40l;

Butoi – 50-80 de vedre;

Poloboc, poloboace (din ucr. polybok) – unitate de măsurat vinul şi mierea în Moldova medievală, egală cu 80-100 vedre. Deoarece nu avea o capacitate fixă, în unele documente sunt însemnate şi dimensiunile polobocului (lungimea şi diametrul fundului);

Butie  (din lat. buttis) j– 100-200 de vedre;

Cot, coturi – măsură pentru volume folosită în determinarea capacităţii butoaielor, buţilor etc.; au existat cot domnesc, cot pecetluit;

Cotar – în Moldova medievală slujbaş care măsura sau supraveghea măsuratul cu cotul a butoaielor sau a mărfurilor vândute. 

Jumătate – unitate de măsură pentru băuturi alcoolice, reprezentând 0,5 dintr-un litru;

Sângeapă, sângepe sau cinzeacă, cinzeci – unitate de măsură  pentru băuturi egală cu 0,16l;

Citfirtuşcă – sticlă de 250 g;

Ştof – 3l;

Sorocoucă – garafă de 250 g;

Stânjen de lemne (din bg. stă(n)zen) – unitate de măsură pentru volumul lemnelor stivuite, egală cu 8 steri (8 m2);

Ster, steri (fr. ster < gr.) – unitate de măsură pentru volumul lemnelor aşezate în stivă, egală cu un metru cub;

Stânjen pătrat – egal cu aproximativ 4 m2;

Mănuşă, mănuşi – echivalentă cu cantitatea de fire de cânepă şi in cuprinse într-o mână, având diametrul de 10-12 cm;

Stog, stoguri (v.sl. stogu) – 10 care de fân de pe 1,4 ha, echivalent cu o falce;

Căpiţă, căpiţe (bg. kopica) – 1/2 de stog de fân;

Unităţi vechi  de masă:

Merta – egală cu 110-120 ocale;

Baniţă (din comp. bg. banica) – egală cu 21,50l sau cu aproximativ 20 kg; apare documentar la sfârşitul sec. al 16-lea, predominând faţă de celelalte măsuri de capacitate pentru cereale în sec. al 18-lea şi în prima jumătate a sec. al 19-lea.

Oboroc, oboroacă, oboric, obroc, oboroacă, obroc, obric (din ucr. uбorок) – vas mare din scoarţă de tei folosit ca unitate de măsură. În Moldova medievală însemna danie în produse alimentare, oferită de domni unei mănăstiri. Din sec. al XVIII-lea – măsură  de capacitate egală cu 22 ocale;

Obrocul mare – egal cu 44 ocale;

Oca – 1,291 kg;

Litră – 322,75 g;

Dram – 3,38 g;

Citfiric, citâric – baniţă, egală cu 16 kg;

Chilă, chile (din turc. kile) – egală aproximativ cu 500 de kg;

Chintal, chintale ( din fr. quintal) – 100 kg;

Dimerlie (din comp. turc. demirli) – egală cu 25 kg sau cu 10-16 kg;  21,5l;

Mertic, mertice şi merticuri (din magh. mertek) – 1-2 ocale;

Mierţă, mierţe (sl. veche mera), mercă, bănicioară, mnerţă, merciuc, mirciuc, garniţă – de măsurat uiumul la moară, atestată prima dată în 1588, de la 8 kg până la 200 kg. În sec. al 17-lea era egală cu 16 ocale, în sec. al 18-lea – cu 110 ocale.

Merticar, nirticar – persoana care măsoară uiumul la moară  cu merticul;

Pudoucă – baniţă;

Găleată, găleţi (din lat. galleta) – pentru cereale egală cu 80 de litri sau 64 cofe; pentru brânză egală cu 5 ocale; pentru lapte egală cu 12 ocale;

Vadra, vedre (sl. vedro) – 15,2 l, folosită pentru lichide, mărimea a variat între 10 şi 12 ocale.

Pătriţă – 6,25 kg;

Dram, dramuri – 3, 22-3,80 cm3;

Litră, litre, lităr – egală cu un sfert de oca. Se subdiviza în 100 dramuri;

Coreţ, corete (ucr. korec, pol. korzec) – aproximativ un litru şi un sfert.

Drob, droburi (bg. drob) de sare– 100 ocale;

Căpăţână, căpăţâni (lat. capitina) de zahăr – 5,1 kg.

Vechi unităţi de măsură pentru greutate:

Maja (magh. mazca) – iniţial cu sens de car mare, apoi comparat cu cântarul. A variat, după epoci şi regiuni, între 50 kg şi 100 ocale;

Povară, poveri (v.sl. poduvora) – egală cu o încărcătură, care putea fi dusă de un cal 

(100-125 de ocale sau 2 chile ori 140 ocale); folosită la calcularea mărfurilor;

Dram, dramuri – 3,18-3,23 gr;

Litră, litre – egală cu un sfert de kg;

Oca – egală cu 1, 272 kg sau 1, 291 kg; se diviza în 4 litre a câte 100 dramuri;

Oca mică – măsură falsă, mai mică decât cea legală;

Cântar, cântare (tc. kantar) – în Moldova medievală echivalent cu 45 ocale, adică circa 57,5 kg;

Pud, puduri (din rus pud) – 40 funţi; 16,38 kg;

Funt, funţi (germ. pfund) – 495 g; 0,5 kg sau 0,25 kg;

Vechi unităţi de suprafeţe de teren agricol:

Falce, fălci (lat. falx,-cis) – 1,43 ha sau cu aproximativ 14000 m2.. Prima atestare în Moldova ţine de anul 1470. Până în sec. 17 se utiliza doar pentru măsuratul viilor. Ulterior, cu falcea se măsurau fâneţele, o falce fiind echivalentă cu o zi de coasă. Cu falcea se măsura uneori şi pământul arabil. La sf. sec. 18 avea 80 de prăjini fălceşti sau 3 pogoane;

Fălceriedare luată pentru fiecare falce de vie, atestată în documentele Cancelariei de Stat a Moldovei în 1641;

Desetină, desetineunitate de suprafaţă în Rusia până la revoluţie egală cu 2400 st pătrat (1, 0925);

Pogon (din bulg. pogon) – 0,5 ha; a fost menţionată documentar în anul 1549. Aşezământul lui Grigore III Ghica (1 ian. 1766) fixează pogonul la 48 prăjini fălceşti (0,6 ha). Mărimea a variat după epoci şi regiuni în jurul unei jumătăţi de hectar; după altă variantă, un pogon avea 1296 stânjeni sau 5012,80 m2;

Prăjina, prăjini (bulg. prăjina) – egală cu 180-210 m2 (4-6 stânjeni pătraţi); prima menţionare din 1537. În sec 17 avea 24 palme sau 3 stânjeni (6,69 m); instrument de măsurare ce prezenta un par lung, cu care se făcea măsurătoarea pământului, înlocuind funia sau otgonul.

Prăjina domnească – avea  la fiecare capăt o pecete care îi atesta exactitatea;

Prăjina fălcească 36 st pătraţi sau cu a 80-a parte dintr-o falce (0, 0179 ha); cuprindea suprafaţa de pământ delimitată de 6 prăjini în lung şi una în lat; menţionată în sec. 17;

Pământ – în Moldova medievală însemna porţiunea de teren arabil, care putea fi arată cu un  plug în decurs de o zi. Mărimea varia de la sat la sat. Se măsura numai lăţimea, mai rar şi lungimea. Măsura obişnuită a Pământului era de 20 de paşi în lăţime;

Firtă, firte, cirtă, hirtă, şirtă – cunoscută în sec. 15-18, egală cu 0,2 ha sau cu a patra parte din pogon;

Stânjen, stânjeni – submultipli: piciorul, pasul, cotul, palma, degetul; a  variat în timp şi după provincii, în Moldova cunoscut din 1612; era egal cu 2,23 m (divizat în 8 palme, 64 palmace sau 640 linii); au fost utilizaţi: stânjenul domnesc (din 8 palme, între 1,64 şi 2,23 m) a variat în timp în funcţie de palma folosită: 1790  = 2,376 m, 1842 = 2,264 m, 1864=2,23m; stânjenul prost (1,704 m), de om de mijloc şi pătrat pentru suprafaţă (4,97 mp). Stânjenul etalon, confecţionat din iniţiativa lui Grigore II Ghica, a fost ficat pe peretele bisericii Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi;

Funie, funii (lat. funis) – în Moldova veche egală cu minimum 10 şi maximum 60 de stânjeni sau cu 20 de paşi;

Funie pătrată=144 st p sau 716 mp;

Obraţ, obraţe, obraţuri (sl. veche обратъ) = 26б76 m; în Moldova medievală însemna porţiune de pământ lat de o prăjină şi lung de 4 prăjini;

Odgon, funie (rus. otgon) – instrument de măsurat moşiile. Dimensiunile variau după epocă şi regiune între 10 şi 60 stânjeni;

Vechi unităţi de lungime:

Palmă, palme (lat. palma) – măsură mică egală cu distanţa dintre extremităţile degetului mare şi al celui mic, bine întinse în lături. În virtutea faptului că mărimea palmei diferă de la om la om, pe documentele de hotărnicie se însemna mărimea palmei folosite la confecţionarea stânjenului. În sec. 17 palma era egală cu 1/6 de pas şi cu 1/8 de stânjen. Palma servea la măsurarea adâncimii gropilor, lăţimii şi grosimii scândurilor. În sec. 18 cu palma se măsura şi pământul. În documente sunt menţionate Palma proastă sau de om de mijloc (0,205-0,255 m), de la care provenea numele de stânjen prost sau de mijloc şi Palma domnească (0,255-0,285 m), folosită la confecţionarea stânjenului domnesc;

Lat de palmă – lăţimea unei palme cu degetele lipite între ele; sintagmele: de o palmă (foarte mic), o palmă de loc (distanţă foarte mică);

Lat de mână – în sec. 18 era egal cu aproximativ 82 mm;

Leghe bună moldovenească (it. lega): în sec. 18 era legală cu 4000 de paşi (circa 6,7 km);

Palmac – în Moldova medievală echivala cu 3,48 cm sau cu a opta parte dintr-o palmă;

Parmac, deget – măsură, care a variat după epocă şi ţinut. Amfilohie Hotineanu menţiona la 1795 parmacul ce echivala cu o jumătate de palmă;

Şchioapă, şchioapemăsură populară egală cu 10 cm sau cu distanţa de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele 2 degete sunt îndepărtate între ele;

Poştă, poşte – egală cu aproximativ 20 km – distanţa dintre 2 staţii de schimb ai cailor de poştă;

Pas, paşi (lat. passus)– egal cu distanţa dintre picioarele depărtate în mersul obişnuit: 120 de paşi echivalau cu 100m; în sec. 17-18 avea 6 palme (circa 1.67 m). Atestat în Moldova în 1470;

Pas mic – 6 palme;

Deget, degete (lat. digitus) – aproximativ lăţimea unui deget de la mână; 1/24 cot, 10 linii, 28 mm, 4 fire de orez;

Linie, linii ( lat.linea) – egală cu 1/10 dintr-un deget şi 1/12 dintr-o palmă; 2,9 mm;

Cot, coţi (lat. cubitus) – 0, 637m, reprezintă distanţa de la cotul mânii până la vârful degetului mijlociu;

Rup, rupi subdiviziune  a cotului, echivalentă cu a opta parte dintr-un cot;

Gref, grefuri (bg. greh) – 0, 040 m sau cu a şaisprezecea parte dintr-un cot;

Versta, verste (rus versta) unitate veche de lungime în Rusia folosită până la introducerea sistemului metric: 1 verstă = 500 stânjeni = 15000 arşini = 1066,8 m;

Arşin, arşini (rus. arşin) – 0,711m;

Picior, picioare (lat petiolum) – 1/8 dintr-un stânjen;

Pumn, pumni (lat. pugnus) – egal cu aproximativ 2/3 dintr-o palmă

Verşoc, verşoace (ucr., rus verşoc)– egală cu un palmac;

3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:

Unităţile vechi de măsură au fost utilizate în tot spaţiul românesc cu diferenţieri de valoare după epocă şi regiuni.

4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:

Odată cu adoptarea noului sistem metric majoritatea unităţilor de măsură vechi a fost înlocuită cu altele noi. O bună parte din măsurile arhaice este întâlnită şi astăzi, mai ales în mediul rural: cot, desetină, lat, rază, oca, litră, cupă, baniţă, găleată, oboroc, sac, ciuhal, vadră, pud, dram (boia de dram), drob (sare de drob), butoi, poloboc, dimerlie, palmă, şchioapă, pas, deget, pumn, sângeapă, cinzeacă, ştof etc. Unii termeni din metrologia populară se folosesc în limba vorbită şi literară cu diverse conţinuturi semantice: o palmă de loc; dram de noroc; prins cu oca mică; a mânca un pud de sare; a scoate limba de un cot; a nu-i ajunge cuiva cu prăjina la nas; cât pumnul etc.

5. Data inventarierii, specialistul:

14 mai 2011, Maria Ciocanu, muzeograf Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.

6. Referinţe la literatură, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate în comunitate, materiale de arhivă, diferite imagini:

*** Enciclopedia Sovietică Moldovenească, în 8 volume, Chişinău, 1970, 1971, 1972, 1974, 1976, 1977, 1981.

*** Literatura şi Arta Moldovei. Enciclopedie, în 2 volume, Chişinău, 1985-1986.

*** Dicţionar dialectal. Chişinău, vol.1-5; Chişinău, Ştiinţa, 1985-1986.

P. Cocârlă. Tîrgurile sau oraşele Moldovei în epoca feudală. Sec. XV-XVIII. Chişinău. 1991.

*** Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”.

L. Şăineanu. Dicţionarul Universal al Limbii Române.

Colecţii de obiecte:

Muzeele din R.Moldova deţin vase care au fost utilizate ca unităţi vechi de măsură pentru capacitate şi volum, de masă şi greutate: ocale, cupe, litre, baniţe, dimerlii, oboroace, cântare. Unităţile vechi de suprafeţe de teren agricol pot fi descoperite în planurile cadastrale (sec. XIX).din patrimoniul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.

Subscribe to Fluxuri Distribuţie
9999999999999999999