1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:
Mied, hidromel – băutură, obţinută prin fermentarea alcoolică a mierii cu apă. mursă – băutură preparată din miere amestecată cu apă sau cu lapte.
Credem că miedul a fost cunoscut în ţinutul carpato-dunărean din cele mai vechi timpuri. Herodot în sec. V în.e.n. relatează despre mulţimea albinelor de pe ţărmul stâng al Dunării, deci despre bogăţia în miere.
O dovadă a marii consumaţii de miere în Moldova găsim în documentul din 14 septembrie 1632, Iaşi prin care „Alexandru Ilias Voievod întăreşte vistiernicului al doilea Gh. Roşca jumătate din s. Onciani (Ţinutul Hârlăului)... şi 13 poloboace cu mied”.
Paul de Alep relatează pe când se afla în Moldova, în 1652 a fost ospătat la curtea unui boier cu un prânz bun şi o băutură de mied admirabil.
Aprecieri a miedului moldovenesc găsim în alte relatări de călătorie „a călătorilor străini pe la 1652, care arată că au găsit bere foarte bună şi mied excelent, băuturi ciudate. Ceea ce arată că miedul era o băutură ce se consuma curent, ca şi vinul.
În Africa hidromelul a rămas ca o băutură-divină o explică însăşi compoziţia lui – apă şi miere.
2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:
Miedul, o băutură care în trecut a avut o largă răspândire, dar care, în ultimele secole, pe măsură ce a sporit consumul rachiului, ţuicii şi a berii, astăzi ajunge o raritate.
Miedul se obţine din fermentarea mierii amestecate cu apă călduţă. Era o băutură binecunoscută în antichitate: grecii îi spuneau hidromel – cuvântul arată elementele ei componentele: mierea şi apa. Slavii vechi îi spuneau medu, medovuhă, iar românii – mied.
Numirea de mied e străveche românească, acest termen, indo-european, fiind comun şi vechilor germani, vechilor slavi şi daco-romanilor.
3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:
miedar – persoana care prepară şi vinde miedul.
Important pentru noi e să ştim că în limba română s-a păstrat termenul de „mursă” (Popa Liscanu/ Izvoarele istoriei românilor VIII, 1936), denumire latină, dată acestei băuturi.
Băutura făcută din miere lichidă, fiartă cu apă şi bine fermentată cronicarul moldovean Grigore Ureche o compara cu vinul cel mai bun. Şi alţi autori susţin că miedul putea fi amestecat cu diferite arome, în urma cărui fapt era şi mai gustos.
Miedul a servit şi ca obiect de schimb în anumite tranzacţii. Se dădeau atâtea poloboace de mied pentru cumpărarea unor proprietăţi mobiliare sau imobiliare (Gh. Ghibănescu. Ispisoace şi zapise, vol. II). Miedul a devenit băutura preferată a muntenilor şi moldovenilor în epoca medievală, până la sfârşitul sec. al XVIII-lea. Excelentul mied românesc a fost apreciat şi în afara graniţelor. Figura încă de la începutul secolului al XV-lea printre mărfurile de export.
Întrebuinţarea miedului la noi este foarte veche şi se constată pe cale documentară. Astfel Ghibănescu ne dă mai multe dovezi istorice despre existenţa acestei băuturi la poporul român (Gh. Ghibănescu. Ispisoace şi zapise, vol. II, partea I, p. 17)
4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:
Odată cu reînvierea apiculturii în R. Moldova şi dezvoltarea mai largă a acestui meşteşug astăzi apare în consum băutura „pierdută” odată – „miedul”. Această băutură puţin alcoolizată e folosită mai mult pe timp de vară.
5. Data inventarierii, specialistul:
Valentina Iarovoi, cercetător ştiinţific, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
6. Referinţe la literatură, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate în comunitate, materiale de arhivă, diferite imagini:
*** Dicţionarul limbii române moderne. Bucureşti, 1958. Materiale de teren, 2009.
Iarovoi V. Băuturi tradiţionale din Moldova// Buletin ştiinţific. Revista de Etnografie şi Ştiinţele Naturii şi Muzeografie. vol. 3(16) Chişinău, 2005.
Ioan Ciuta. Apicultura în Moldova feudală. Străvechea îndeletnicire românească. Bucureşti, 1994.
