Hidroterapia

1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini transfrontaliere:

Nume general: hidroterapia.

Nume locale: tratament cu apă, băi pentru luarea durerilor, scăldători pentru răceli, lecuirea cu apa sfântă, lecuirea cu agheasmă.

Hidroterapia este metoda de tratare cu ajutorul apei şi include procedee terapeutice bazate pe întrebuinţarea apei intern şi extern cu scop de purificare şi curăţare a organismului, întărire a sistemului imunitar, prevenirea şi profilaxia proceselor patologice. Completată de elemente noi se practică cu aceeaşi frecvenţă ca şi în trecut pe întreg teritoriul RM, purtând aceleaşi noţiuni uzuale ca şi în România şi alte teritorii locuite de vorbitorii limbii române.

2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:

Poporul nostru a cunoscut numeroase forme şi modalităţi de utilizare a apei în scop profilactic şi terapeutic, practicându-le pretutindeni. Funcţia hidroterapiei este de a întări şi curăţa organismul de impurităţi, de a trata unele afecţiuni uşoare, această formă de terapie rămânând totuşi a fi una complimentară.

Metodele de tratament în hidroterapie, numite şi proceduri sunt nenumărate şi se pot clasifica în interne şi externe; parţiale şi generale.

Folosirea tratamentelor interne cu apă este absolut necesară organismului uman, deoarece acţionează profund asupra tuturor organelor interne şi poate produce modificări spectaculoase, în primul rând la nivelul stomacului, ficatului, duodenului, pancreasului, precum şi al rinichilor.

În practica medicală populară, intern se consumau diferite tipuri de apă: simplă, minerală, neîncepută, şi sfinţită.

Apa simplă era băută în cantităţi mari în cazurile de otrăvire cu alimente; apa minerală – se întrebuinţa intern, în cazurile de boli ale tractului digestiv şi ficat. Se mai folosea extern pentru inhalaţii, în cazul bolilor aparatului respirator şi în băi în cazul durerilor de articulaţii.

Dar o deosebită valoare terapeutică în mentalitatea şi credinţa populară o avea apa sfântă sau agheasma. Ea era folosită intern în scopul prevenirii îmbolnăviri şi acţiunii nefaste a unor persoane, pentru alungarea duhurilor rele încuibate deja în corpul omului şi tămăduirea mai multor patologii. În majoritatea regiunilor agheasma se utiliza, de obicei, în caz de: epilepsie, pentru a se feri şi a se lecui de deochi, contra bolilor de ochi, frigurilor, insomniilor, nevralgiilor, beţiei. În toate aceste cazuri agheasma se bea, sau cu ea se stropea bolnavul şi casa lui.

Cele mai des întâlnite procedee de tratament extern cu ajutorul apei sunt: compresele, afuziunile, fricţiunile, băile terapeutice, mai puţin duşurile.

Compresele erau cele mai simple proceduri, înfăptuite şi în condiţii casnice – o bucată de pânză sau ştergar înmuiată în apă şi stoarsă, aplicată pe locul bolnav este o compresă. În trecut se foloseau compresele reci  şi calde. Compresele reci erau aplicate în inflamaţii acute, abcese, hemoragii cerebrale şi ale organelor interne (în special, la femeii).

Compresele calde erau folosite în special ca antiinflamator (otite) şi pentru a calma durerile sau colicele la copii mici (antalgic).

Fricţiunile erau întotdeauna reci sau la temperatura corpului. Cele mai frecvent folosite erau cele simple, cu apă  sau alcool, dar se foloseau şi cele înfăptuite pe pânze umede lipite de corp.

Afuziunile (stropirea) sunt turnările de apă fără presiune. Ele se foloseau reci sau alternante (se începea cu cald şi se finisa cu rece).

Băile erau cele mai variate şi solicitate proceduri. Ele  erau simple sau cu plante medicinale; complete sau parţiale (mâini, picioare, şezut); calde, fierbinţi sau răcoroase.

Băile calde se făceau pentru cei care aveau dureri de mâini şi picioare (reumatism), dureri de muşchi şi în cazurile de paralizii.

În răceală, crize de astm, bronşite era recomandată baia ascendentă sau fierbinte, dar numai dacă bolnavul nu avea febră. Această baie provoacă o încălzire generală a organismului şi stimula eliminarea intensă a toxinelor şi relaxarea muşchilor. Durata unei asemenea băi era de numai câteva minute, iar după baie bolnavul se ştergea bine pe tot corpul, se freca cu rachiu, se îmbrăca în haine uscate şi călduroase şi se culca sub plapumă.

Băile cu plante medicinale (scăldători cu buruieni) se făceau calde şi cu durata mai mare pentru adulţi şi 5-10 minute pentru copii. În aceste băii se puneau cel mai des flori de fân, nalbă ulei sau extract de conifere, muşeţel, mentă ş.a. plante în dependenţă de scopul urmărit.

Se foloseau şi băile parţiale, pentru picioare – în cazul afecţiunilor ulceroase ale pielii, reumatismului; şezut – în cazurile de răni sau cancer a colului uterin la femeii.

Apa de mare este foarte folositoare pentru sănătate, deoarece e bogată în elemente chimice şi microelemente. Ea era pusă în băi, împotriva răcelii şi pentru a mări rezistenţa organismului la boli.

Toate procedeele de obţinere a apei neîncepute se bazează pe un transfer al puterii naturii (a răsăritului de soare sau a zorilor, a Lunii etc.) şi al credinţei celui care aduce apa (manifestată prin post, tăcere, prin respectarea unor restricţii), asupra apei. Apa neîncepută poate fi obţinută în mai multe feluri, unele presupunând ritualuri simple, altele extrem de complexe. Se credea că oricărui leac i se înzeceşte puterea, dacă este făcut cu apă neîncepută. Această putere miraculoasă îi era atribuită graţie complexităţii ritualului de obţinere şi spaţiului pur, neînceput din care era luată. Pentru a obţine acest fel de apă era nevoie sa se meargă pe muţeşte înainte de răsăritul soarelui, la o fântână de unde nu s-a mai umblat în ziua aceea şi să i-a apă într-o găleată clătită preventiv cu agheasmă. Alt procedeu de obţinere a apei miraculoase consta în mersul desculţ la fântână prin iarba udă de rouă. Apa obţinută astfel se foloseşte pentru bolile de piele, pentru încuiere (constipaţie) şi pentru toate bolile sângelui. Existau şi câteva interdicţii în ceea ce priveşte utilizarea apei neîncepute: ea trebuia fi folosită în ziua în care a fost luată şi, în general, nu se păstra după apusul soarelui, ci se aruncă la parii gardului. Pentru bolile cele mai grele.

Şi un procedeu mult mai complex era luarea apei de la trei sau mai multe fântâni din sat. Cel care lua apa trebuia să ţină post o zi înainte şi să meargă la fântână pe nemâncate în ziua performării ritualului. Se mergea deasemeni la răsărit de soare, în deplină tăcere şi rugăciune, iar la întoarcere, se venea pe alt drum fiindcă era interzis să mergi pe urmele care ai călcat. Această apă se folosea pentru boli grele, pentru deochi şi tulburări ale psihicului.

Aceasta metodă de tratament nu are efecte adverse şi e binevenită de continuat ca o activitate de rutină în viaţa noastră.

Tratamentul cu apa a fost considerat de succes de către o societate medicala japoneză, ca tratament sigur 100% pentru următoarele boli: dureri de cap, dureri ale corpului, sistemul circulator, artrita, bătăi puternice ale inimii, epilepsie, grăsimi în exces, astm bronşic, tuberculoză, meningită, boli de ficat, voma, gastrită, diaree, hemoroizi, diabet, constipaţie, toate bolile de ochi, cancer la organele genitale şi dereglări menstruale, boli ale urechilor, nasului şi gâtului.

3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor purtătoare:

Fiind o tehnică simplă, puţin costisitoare, uşor accesibilă şi eficientă, hidroterapia a fost frecvent utilizată de întreaga comunitate şi de fiecare individ în parte. Astăzi continuă utilizarea ei pe larg. Medicina modernă foloseşte o varietate largă de proceduri bazate pe cunoştinţele empirice de tratare şi puterea terapeutică a apei.

4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:

În ultimii ani, în Republică au început a fi utilizate cu mai multă atenţie calităţile apei în tratamente. Unităţi medicale din cadrul sanatoriilor s-au specializat în acest domeniu şi utilizează în bună parte cunoştinţele tradiţionale.

5. Data inventarieri, specialistul:       

27.12.2010. Natalia Grădinaru, cercetător ştiinţific, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

6. Referinte la literatura, discografie, materiale audiovizuale, manuscrise aflate in comunitate, materiale de arhiva, diferite imagini:

Candrea I.-Aurel. Folclor medical român comparat: privire generală. Medicina magică. Bucureşti: Casa scoalelor, 1944.

Moisei Antonie, Cehovski Igor. Apa in riturile magice ale românilor din zona Prutului de Sus. Glasul Bucovinei (Cernăuţi – Bucureşti), 2000. Nr. 4.

Pavelescu Gh. Magia la români: studii şi cercetări despre magie, descântece şi mana. Bucureşti: Minerva, 1998.

Sefer Mariana. Medicina populara românească: boli şi leacuri populare din arhive şi reviste de folclor // Lucrare îngrijită de Mihai Sefer. Bucureşti: Viaţa Medicala Românească, 1998.

Ţăranu P. Apa sub spectrul manifestărilor magico-mitice // Limba Română (Chişinău).  2002. Nr. 11-12.

Materiale de teren din Arhiva Ştiinţifică AŞM.

Materiale de teren culese de autor în satele Republicii Moldova.

 

Subscribe to Fluxuri Distribuţie